Emotiile sunt absolut firesti atunci cand tii un discurs. Indiferent ca vorbesti in fata unui public necunoscut, ca tii o prezentare la munca, un pitch sau vorbesti in fata prietenilor, membrilor familiei sau iubitului, emotiile sunt cele care ofera greutate si valoare cuvintelor tale. Deci este foarte bine daca simti, in timpul unui discurs, ca ti se aprind obrajii, ca ti se usuca gura, ca incepi usor, usor si pe alocuri sa te balbai sau iti transpire palmele. In momentul in care simti toate aceste lucruri la intensitati foarte mari, iar coroborate, ele ajung sa te blocheze intr-atat incat sa nu mai stii exact ce vrei sa transmit si cum, atunci te afli intr-un blocaj. Provocarea cea mai mare cu emotiile pe care le avem este de a le pastra pozitive si constructive si de a nu le lasa sa intervina ca parte integranta din discursul nostru. Sunt destul de acaparatoare si, din pacate, audienta nu va retine ceea ce spui ci manifestarile acestor emotii pe care le ai. Ele apar pe fondul neincrederii in sine, fricii de penibil, greseala sau esec. Incepem in acele momente sa judecam fiecare grimasa a celor din jur, o interpretam personal si in detrimentul nostru.
In momentul in care ne dezvoltam cateva automatisme la care apelam in mod firesc atunci cand emotiile ne coplesesc, vom avea ragazul mental de a ne aduna si a detensiona o atmosfera care incepe sa devina grea si apasatoare. In plus, exercitiile de spontaneitate iti vor spori increderea in mecanismele proprii de depasire a acestor momente. De la o ora la cealalta vei vedea ca vei avea din ce in ce mai putine blocaje, iar ele vor lasa locul curiozitatii, explorarii si placerii de a vorbi in public.
