“Draguta mea, nu te auzi!”
“Lacramioara, vorbeste mai tare pentru ca nu te auzi”.
“Lacramioara, mai tare!”
“Mai…”
…si tot asa, pana cand, domnul profesor Victor Radovici se aseza in ultimul rand din Sala Marea Teatrului Excelsior in timpul repetitiilor pentru a ne obliga sa vorbim mai tare.
Ceea ce a facut intr-adevar diferenta a fost rutina mea de dictie. In fiecare zi, atat in facultate cat si acum, am antrenamentul meu de dictie peste care nu sar. O data pentru ca mi-a intrat in obisnuinta si a doua oara pentru ca acest antrenament nu este benefic numai pentru dictie in sine, dar antreneaza atat functiile cognitive (gandirea, memorarea) si este tonicul perfect cu care imi incep ziua si imi incalzesc vocea. Ai spune ca doar muzicienii au nevoie de astfel de rutine, dar incearca sa faci o pauza vocala de cateva ore, chiar si 24 si vei vedea cat de greu iti vin cuvintele dupa aceea si cat de selectiv esti cu ele.
Pentru a vorbi mai tare este nevoie ca expiratia sa fie mult mai lunga decat inspiratia. In mod normal este dubla, dar atunci cand vorbesti tare, ai nevoie ca expiratia sa fie de trei ori mai lunga decat inspiratia pentru a avea suflu si a putea sustine cuvintele pe care le rostesti. Capacitatea pulmonara se imbunatateste atunci cand antrenam expiratia. Cum facem acest lucru? Desigur ca printr-un exercitiu foarte simplu. Va propun o poezie. Pentru ca mie imi place mult Eminescu, am ales un fragment din Scrisoarea a III-a. Iti propun ca acest fragment sa il rostesti cu voce tare, pe o singura expiratie:
De din vale de Rovine
Graim, Doamna, catre Tine
Nu din gura, ci din carte,
Ca ne esti asa departe.
Te-am ruga, mari, ruga
Sa-mi trimiti prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Ca si eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul si cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Si sa stii ca-s sanatos,
Ca, multamind lui Cristos,
Te sarut, Doamna, frumos.
Cerinta este sa pronunti cuvintele in intregime, corect, fara sa te grabesti. Incearca mai intai sa rostesti fragmentul in soapta, pentru ca efortul vocal sa fie mai mic si cand simti nevoia, adica atunci cand va deveni usor sa spui intreg fragmentul in soapta, incearca sa rostesti cu voce tare si constanta.
Vei dobandi in timp usurinta in a rosti acest fragment cu voce tare, ceea ce te va aduce in punctul in care capacitatea ta pulmonara este pregatita sa sustina o voce puternica si ferma. Tot ce trebuie sa faci din acel moment este sa vrei sa vorbesti putin mai tare. Pentru ca vei putea sa faci acest lucru si iti va fi si usor.
Succes si sa imi spui daca iti place fragmentul ales din Scrisoarea a III-a, la lacramioara@masterofcrowds.ro.